Se afișează postările cu eticheta doze de radiatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta doze de radiatii. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Totul despre radiografiile dentare

Radiografia dentara reprezinta o parte integranta a practicii stomatologice si ii ajuta pe medicii de specialitate sa descopere problemele care nu sunt vizibile la o consultatie obisnuita: carii interdentare sau situate sub obturatii, scaderi in masa osoasa, frecvent intalnite in bolile parodontale, patologii care vizeaza camera pulpara sau canalul radicular, granuloame periapicale, chisturi, tumori beningne sau maligne, pregatirea si fixarea implanturilor, aparatelor ortodontice, precum si alte schimbari asociate cu bolile metabolice sau sistemice.

Cu ajutorul radiografiilor dentare se poate monitoriza eficient starea de sanatate a cavitatii bucale in general, dar, mai ales, la persoane cu lucrari protetice extinse, pacienti cu boala parodontala cronica, persoane care sufera de xerostomie sau uscaciune a gurii, persoane care consuma frecvent bauturi indulcite, fumatori, persoane cu o igiena bucala deficitara, persoane care prezinta modificari de PH a cavitatii bucale, etc.

Asadar, radiografiile dentare conduc medicul de specialitate catre un diagnostic cat mai precis si il  ajuta sa verifice succesul tratamentului, in toate etapele de lucru.

Contrar pacientilor mai putin informati, radiografia dentara nu prezinta riscuri pentru sanatate. In conditiile de siguranta prezentate de aparatura si dotarile suplimentare ale YTS-DENTAL VIEW, cantitatea de raze X (Roentgen) primite in urma unei examinari este foarte mica, iar riscul este neglijabil.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

Ce trebuie sa stim despre CBCT (tomografia computerizata cu fascicul conic)?


1. Ce este CBCT?

In traducere libera, CBCT - Cone Beam Computer Tomography - inseamna tomografie computerizata cu fascicul conic. Aceasta tehnologie a aparut in anul 2001 si a insemnat un salt imens în imagistica medicala, imbunatatind atat diagnosticarea, cat si planificarea tratamentului stomatologic, oferind maximum de informatii cu o doza minima de radiatie. Este o investigatie foarte simpla, ce nu necesita o pregatire speciala in prealabil, se desfasoara rapid, in cateva secunde, este accesibila ca pret si usor de utilizat.

2. Cum se realizeaza imaginea si analiza 3D?

Aparatul tomografului CBCT arata exact ca un aparat pentru radiografii panoramice, efectuarea tomografiei devenind astfel mult mai comoda decat in cazul tomografelor volumetrice traditionale, cu fascicul in evantai.

CBCT foloseste un singur fascicul mic de raze, acesta avand forma conica si o arie de interes precis, aleasa de operator in functie de recomandarea medicului stomatolog (scanarea unui grup de dinti, a unei hemiarcade sau arcade, a intregii danturi). Scannerul are nevoie de doar cateva secunde si de o singura rotatie in jurul capului pacientului pentru a obtine o imagine 3D foarte buna, din punct de vedere calitativ. Utilizarea fasciculul conic, delimitarea ariei de interes si timpul scurt de iradiere efectiva a pacientului fac ca doza de radiatii in cazul tehnologiei CBCT sa fie de 10 - 20 de ori mai mica decat cea utilizata in cazul tomografiilor volumetrice (clasice) cu fascicul in evantai.

Prelucrarea si analiza tomografiei se realizeaza cu soft-ul de vizualizare si editare Romexis Viewer 3D, cu ajutorul caruia se cumuleaza informatii numeroase si precise ale structurii dentare si elementelor anatomice invecinate (sinusuri maxilare, canal mandibular).

Cu acest soft se pot obtine:
- masuratori foarte precise (scala 1:1) ale osului sau ale diferitelor zone de interes (se pot masura atat distante, cat si unghiuri);
- sectiuni in orice directie sau in orice axa aleasa de medic (foarte util pentru masuratorile necesare implantologilor, vizualizarea ATM, endodontie);
- reprezentarea spatiala (reconstructia volumetrica) a zonei de interes;
- posibilitatea marcarii curburii arcadei investigate si crearea unei imagini pseudo-panoramice. Slice-urile vor fi, astfel, perpendiculare pe creasta osoasa marcata (foarte util pentru efectuarea unor masuratori cat mai exacte);
- determinarea densitatii osoase;
- editarea si modificarea imaginii din punct de vedere al contrastului, luminozitatii, marimii, etc;
- posibilitatea salvarii masuratorilor sau imaginilor de interes in format jpg sau pdf.

Pe langa softul Romexis Viewer oferit gratuit, cu care medicul poate usor explora si efectua analiza tomografiei, YTS - Dental View va ofera, la fiecare CT, analiza efectuata de catre echipa noastra de profesionisti.

duminică, 7 septembrie 2014

Ce sunt radiaţiile?

Toate elementele din mediul înconjurător - alimentele, aerul, apa, solul, etc. - sunt alcătuite din microparticule numite "atomi". O parte din atomii existenţi în natură sunt instabili şi eliberează energie sub forma unor unde sau particule (tip alfa şi beta). Aceste unde sau particule sunt cunoscute drept "radiaţii".

Oamenii sunt expuşi radiaţiilor în permanenţă, fie că acestea provin de la surse naturale (radiaţii atmosferice sau terestre) sau de la surse artificiale (televizorul, monitorul computerului sau telefoanele mobile). Efectele lor asupra organismului uman sunt prea mici pentru a fi considerate periculoase. 
Cantitatea de radiaţii absorbită de o persoană se măsoară în Sievert (Sv).
Sievertul reprezintă doza de iradiere, evaluând cantitativ efectele bilogice ale radiaţiei.

Radiaţiile medicale:

Începând cu anii '50, radiaţia a fost folosită din ce în ce mai mult în diagnosticări şi tratamente medicale. Astfel, cu ajutorul tehnicii medicale nucleare, se afirmă sau se confirmă anual milioane de diagnostice: se localizează şi se descriu tumori, fracturi, afecţiuni dentare etc.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...